Învăţământul românesc a fost, este şi va fi, cel puţin în viitorul apropiat, o problemă naţională în care până în acest moment, la 22 de ani de la căderea comunismului, nu s-a găsit o soluţie viabilă care să ofere tinerilor siguranţa şi liniştea necesară în parcurgerea acestuia. O serie de miniştrii au fost schimbaţi la intervale foarte scurte de timp provocând astfel o serie de improbabilităţi periodice.
Aceşti miniştrii ai educaţiei declaraţi în ultimii ani, nu au avut nicio responsabilitate în aceste mandate, de aceea, singurul tip de material de care incă mai au nevoie în cap, nu este un creier mai bun, ci acel obiect folosit de unele arme de foc numit glonţ. Doi ani de mandat puşi pe tavă fostului ministru Funeriu, au fost de ajuns pentru a afunda şi mai adânc învăţământul românesc.
Când deţii o funcţie de ministru al Educaţiei în primul rând trebuie să iei în considerare că decizia ta poate influenţa negativ o mulţime de persoane. Pentru asta e nevoie de o analiză la fel de minuţioasă ca cea aplicată în începerea unei afaceri. Pe lângă această analiză e nevoie de diferite scenarii posibile ale acelei decizii precum şi de opinii ale tuturor celor implicaţi: elevi, studenţi, profesori, părinţi etc.
Fiind în necunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte organizarea la bacalaureat din ultimii doi ani, o să aduc câteva argumente şi concluzii cu privire la "inteligenta idee" de introducere a examenului scris, în desfăşurarea examenului de licenţă din acest an.
Aşadar, dacă până anul trecut examenul de licenţă avea în componenţă, cu o pondere de 100%, nota de la susţinerea lucrării de cercetare realizate, din 2012 "super ideea" acestor miniştrii a fost ca studenţii să mai susţină pe lângă prezentarea lucrării cercetate şi un examen scris, fiecare cu o pondere de 50 % din media finală.
Ipotetic, să spunem că ideea a fost ok, deoarece absolvind 3 ani de facultate ar trebui să ai cunoştinţe în concordanţă cu cerinţele morale de absolvire a unei facultăţi, însă nivelul de organizare şi posibilele urmări ale acestui examen nu au mai fost luate în calcul de către aceste specimene nepăsătoare ajunse în fruntea Ministerului Educaţiei şi astfel, s-au produs numeroase avantaje şi dezavantaje în rândul studenţilor. Cei dezavantajaţi, e clar că au fost studenţii care şi-au bătut capul pe parcursul celor 3 ani de facultate în timp ce avantajaţii, au fost cei care de-a lungul celor 3 ani de facultate au confundat instituţia în cauză, cu un obiectiv turistic vizitat periodic.
Astfel, domnilor miniştrii, le-au scăpat o serie de întâmplări negative care aveau să intervină în urma organizării acestui examen. Printre acestea, le amintim acestor specimene neupdatate, că în urmă cu câţiva ani, pe piaţa studenţimii române a apărut micro casca pentru copiat, care i-a făcut fericiţi pentru moment, pe o bună parte dintre studenţi, care au avut posibilitatea să se prezinte la examene fără să îşi mai forţeze neuronii. Totodată, în ceea ce priveşte acest fapt, tragem un semnal de alarmă şi către posibilităţile de înăsprire a verificării studenţilor înainte de a intra în sala de examen. Această verificare a studenţilor pentru un examen crucial, care a necesitat o corectitudine maximă, a fost din păcate mult prea puţin băgată în seamă de către cei care s-au ocupat de organizarea acestor examene şi astfel s-a produs o primă neregulă în desfăşurarea acestuia.
O altă neregulă a organizării acestui examen are în vedere criteriile după care au fost stabilite subiectele de examen, amintind aici că diferenţierile tematicilor de examen cât şi a numărului de subiecte stabilite sau a gradului de dificultate a acestora, au fost constituite nepăsător şi în acelaşi timp jignitor, destabilizând astfel egalitatea dintre studenţi. În acest context, amintim că în cazul unor facultăţi, admiterea la master se realizează doar pe baza notei de licenţă iar dacă în cadrul acesteia, nivelul de organizare a examenului scris de licenţă, a fost diferenţiat între specializări, unele având un grad de dificultate mai ridicat iar altele un grad de dificultate mai scăzut, s-a ajuns la o discriminare în care unele specializări vor fi avantajate la admitere. Dacă domnii decani, prodecani, sau alţi profesori care au decis tipul de admitere la masterat, au considerat corectă şi morală desfăşurarea examenului de licenţă de care s-au ocupat, atunci la fel de corect ar fi fost, ca admiterea la masterat să fie făcută pe baza unui examen din cadrul specializării dorite.
Pe lângă aceste nereguli prezentate mai sus am mai putea aminti o serie de alte abateri cu privire la modul de organizare al acestui examen în unele facultăţi. Lista e lungă şi cu siguranţă pentru multe dintre acestea am fi avut nevoie de un carneţel pentru a nu le omite în acest text. Totuşi, printre acestea s-au numărat nereguli privind modul de alegere al unor subiecte sau modul de implementare al baremului subiectelor, creânduse astfel un haotism al organizării examenului datorat nepăsării unor oameni fără motivaţie.
Nepăsarea factorilor cu putere de decizie atinge cote alarmante în învăţământul românesc iar în momentul în care vrei să îţi foloseşti dreptul democratic de împotrivire cu privire la unele decizii, te izbeşti de aceleaşi persoane crescute după spiritul comunist, incapabile să recunoască măcar adevărul, în cazul unor erori demonstrate cu argumente solide. De 22 de ani am scăpat oficial de comunism însă cât va mai dura până când acesta va dispărea de tot? Cât va mai dura contaminarea noilor generaţii?
Ministerul Educaţiei este ca o jucărie pentru fiecare nou guvern adoptat, neţinându-se cont de rapiditatea cu care se schimbă deciziile, neţinându-se cont de posibilitatea de organizare a acestuia pe criterii, altele decât cele politice, în care să se creeze o organizare din care să facă parte cei în măsură să schimbe învăţământul în bine, cu un plan bine pus la punct şi nu doar o persoană care de cele mai multe ori încearcă să devină erou prin aruncarea zarului în alegerea unei decizii.
Dacă rămânem blegi şi nu ne apărăm drepturile, nu punem presiune pe cei care ne reprezintă, vom rămâne în aceeaşi mediocritate nu doar la nivel de educaţie ci la toate categoriile ce ţin de dezvoltarea acestui stat. Dacă există state în Uniunea Europeană care îşi apără drepturile şi obişnuinţele avute, cu privire la primirea celui de-al 13-lea şi al 14-lea salariu, state în care salariul minim este de 5 ori mai mare decât în România, la noi în ţară apărarea drepturilor este încă de domeniul SF-ului deoarece lumea se complace situaţiei, în dauna unui scandal provocat iar cei care profită de acest comportament sunt aceleaşi personaje cu putere de decizie.
.jpg)
